Fericirea altfel

    În societatea actuală este foarte ușor să depistezi terminologia gregară și închipuită a fericirii. Este obiectivizată la sânge, devenind un țel în sine. Crezând că fericirea se metamorfozează în scop, majoritatea trăiesc toată viața nereușind să o simtă. O mare mirare nu este la mijloc, dacă ne gândim că suntem dresați de mici să ne obiectivizăm existența și arareori ne sunt transmise importanțele familiarizării cu noi înșine. Televizorul, reclamele, ziarele, presiunea socială și multe altele fac ca atenția noastră să fie deraiată și axată pe avuție exterioară. Lumea materială a fost dintotdeauna mai accesibilă decât cea imaterială.

    Dar dacă devenim puțin sceptici, începem să ne putem întrebări și acționăm în conformitate cu simțurile noastre, vom descoperi că fericirea este defapt starea noastră naturală. Trebuie să vedem dincolo de acești mărăcini ai gândului, creați de societate pentru a intra în transă. Fericirea este în fiecare dintre noi, nu poate fi absorbită din exterior. Este ca și când ai încerca să spui că valurile nu fac parte din mare și sunt un episod izolat. Accesarea ei nu poate fi făcută atunci când vrei tu, ci atunci când vei fi pregătit să o înțelegi. Este precum o rază de soare timidă care așteaptă să se arate după ploi grele. Să nu amestecăm, însă, fericirea efemeră, construită din momente fizice, spirituale sau psihice, precum o carte, o relație, un eveniment sau o masă delicioasă cu fericirea autentică veșnică. Toate aduc o fericire mascată în temporaritate. Odată ce a trecut, revenim la vechiul obicei de pierdere al echilibrului.

    Nu există decât doua moduri prin care putem să o facem suficient de curajoasă pentru a ni se arăta. Fericirea este o stare fluidă, ea rezidă în fiecare atom al ființei noastre, este o interpretare nudă a perfecțiunii. De aceea, niciodată nu trebuie să o vânăm cu fervoare, ci trebuie să facem ceea ce ne spune instinctul și să poftim nuditatea minții. Separarea sinelui tău de ceea ce vrei tu obsesiv este cel mai important. Atunci când nu îți vei mai dori să atingi idealul, finalitatea, speranțele închipuite și țelul imaginar, vei ajunge să primești. Vei reuși să dezbraci fiecare moment de veșmintele fericirii fără a mai înțelege măcar cum. O vei face cu o duioșie, o pricepere și o frumusețe la care doar visai că vei putea ajunge. Momentul, indiferent de textura și formațiunea lui, trebuie interpretat ca fiind infinit și perfect. Respiră-l, gustă-l, simte-l și adoptă-i fizionomia perfectă. Te vei opri pentru o secundă și vei auzi o șoaptă care te va asigura că tocmai ai descoperit fericirea veșnică. Un mare psiholog, Viktor Frankl, dezvoltatorul logoterapiei și a celei de-a treia școală vieneză de psihoterapie- după cea Freudiană și Adleriană-  scria în opera sa, ” Man’s search for meaning” faptul că omul caută sensul vieții, iar acela se regăsește în moment. Frankl a fost prizonier la Auschwitz în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și a trecut prin fața morții de mai multe ori decât ne putem închipui. Și concluzia lui a fost aceea că momentele care l-au transformat din material pentru sol în supraviețuitor, a fost aprecierea momentului și a simplității lui. Soarele, verdele unui gazon, mirosul unei farfurii cu mâncare sau ciripitul unei păsări.

    Mircea Eliade spunea în ”Oceanografie”: ”Avem fiecare un ulcior cu ulei și în loc să-l împărțim opaițelor oamenilor sărmani, care putrezesc în întuneric, îl păstrăm haini la piept, așteptând felinarul farului pe care fiecare credem că suntem meniți să-l aprindem, să lumineze lumea întreagă. Și în timpul acesta, oamenii mor lângă noi.” Fericirea altui om merită orice fel de abdicare și renunțare la nevoile proprii. Nu pentru confortul lui și nu din cauza lașității noastre de a-i face pe plac. Ci pentru că este o regulă stipulată în natură. Binele transmis altei ființe creează un murmur pozitiv care este lansat către cel care a oferit. Nu putem trăi doar pentru noi și prin noi. A oferi semnifică capacitatea omului de a trăi prin celălalt. Acel moment creează o coeziune sufletească analoagă cu liniștea și fericirea. Până și cele mai grele momente pot fi depășite prin altruism. Intersectarea încrederii posibilităților cu atingerea altruistă oferă veșnicia. Paradoxul este semnalat de fuga noastră continuă de colo-colo, crezând că așa ne identificăm cu noi înșine; defapt fugim de noi. De ceea ce ar putea fi, de ceea ce ar trebui să fie și de ceea ce este predestinat să fie. Dăruirea, spre deosebire de o autonomie oarbă, niciodată nu va fi o potecă singuratică împodobită cu pietricele de nemulțumire.


 

Nosce te ipsum

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s